Fabrica SC Johnson Europlant

Energia regenerabilă alimentează fabricile SC Johnson, fiind produsă cu ajutorul vântului, soarelui, deșeurilor alimentare și gunoiului

Energia verde este adusă de vânt: Cu ajutorul energiei eoliene, trei dintre fabricile SC Johnson funcționează acum pe bază de energie regenerabilă produsă de vânt în procent de 100%.
Încă din anul 2004, SC Johnson a alimentat parțial cea mai mare fabrică a sa utilizând o sursă de alimentare surprinzătoare: Gunoiul.

Consumul de energie se află în continuă creștere în lume. Mai precis, ne așteptăm să crească cu cca. 50% până în 2040. Din acest motiv, începând din 2001, SC Johnson a început să își diversifice mixul de surse de energie regenerabilă. Am intuit că sursele alternative de energie vor fi o investiție valoroasă, atât pentru a proteja planeta și a ne reduce amprenta de carbon, cât și pentru a ne reduce costurile.

Acum, la peste 15 ani distanță, avem 10 inițiative în domeniul energiei regenerabile în întreaga lume. Am investit în energie eoliană, energie solară și diverși biocombustibili: deșeuri din coji de nuci de palmier, tărâțe de orez și chiar gunoi. Astăzi, o treime din energia pe care o folosim la nivel global provine din surse regenerabile.

Investiția în energia eoliană este cea mai mare investiție a SC Johnson în energia regenerabilă. Începând din 2017, trei dintre unitățile noastre de producție funcționează 100% cu energie eoliană: Bay City, Michigan; Mijdrecht, Olanda și Gorzow, Polonia. Alte două unități, din SUA și din Mexic, utilizează parțial energie eoliană.

În 2009, am pornit prima noastră turbină eoliană la Mijdrecht, în Olanda, unde se află și cea mai mare fabrică a noastră din Europa, Europlant. Această turbină înaltă de 80 m generează aproximativ jumătate din energia necesară fabricii de 278.000 mp. Restul energiei consumate este tot energie eoliană, dar din surse externe.

Clădirea „Boomerang” proiectată de Huig Maaskant, alimentată cu energie eoliană.
Fotografie realizată de: Marilène-Dubois.
Fabrica SC Johnson Europlant din Mijdrecht, Olanda.

Fabrica din Bay City, unde sunt produse pungile marca Ziploc®,   și cea din Zorzon, unde se fabrică produse ale unor mărci de prestigiu, precum Glade® și Raid® utilizează în proporție de 100% energie produsă de parcurile eoliene din apropiere.

Cât despre gunoi. Nu am glumit deloc. Cea mai mare unitate de producție a noastră, Waxdale, își acoperă o parte din necesarul de energie cu ajutorul unui sistem de cogenerare care consumă gazul metan produs de o groapă de gunoi din apropiere. Un al doilea sistem de cogenerare utilizează gaze naturale cu ardere ecologică. Împreună, cele două sisteme acoperă aproximativ 85% din necesarul de energie al fabricii din Waxdales.

Restul de energie provine de la două turbine eoliene de 126 m, inaugurate în 2012. Acestea produc aproximativ 8.000.000 kWh de energie pe an – suficient pentru a alimenta 700 de case – și acoperă restul de 15% din electricitatea necesară fabricii din Waxdales.

Fabricile SC Johnson din Medan, Indonezia, utilizează deșeuri alimentare ca sursă de combustibili pentru a încălzi apa necesară proceselor de fabricație. Medan utilizează deșeuri din coji de nuci de palmier iar Surabaya utilizează deșeuri din coji de orez.

Deși ne concentrăm eforturile producerii de energie regenerabilă către energia eoliană, utilizăm și alte tehnologii.

În Medan, Indonezia, utilizăm deșeuri din coji de nuci de palmier ca sursă de combustibil pentru încălzirea apei utilizate în producția de spirale anti-țânțari. Astfel, reducem utilizarea motorinei cu 80%. În plus, utilizăm ceea ce este privit ca un deșeu local și îl reintroducem în lanțul valoric.

În mod similar, în Surabaya, Indonezia, am lansat în 2012 un program de producere a combustibilului bio ce utilizează ca materie primă deșeuri din coji de orez. La fel, aceestea sunt folosite ca sursă de combustibili pentru încălzirea apei utilizate în producția de spirale anti-țânțari. Aceste inițiative de producere a biocombustibililor din Indonezia elimină anual producerea a peste de 13.000 de tone metrice de emisii de gaze cu efect de seră datorită evitării utilizării combustibililor fosili.

De asemenea, proiectele de generare a energiei solare din China, Indonezia și India ne ajută să asigurăm încălzirea apei pentru activitățile companiei, inclusiv pentru produsele cu aerosoli și pentru procesele de control al calității.

Proiectele noastre pentru energia regenerabilă au permis companiei SC Johnson să-și reducă volumul total al emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul tuturor fabricilor sale cu 55% față de punctul de pornire din 2000.

Căutarea noastră de noi soluții pentru producerea energiei regenerabile nu s-a încheiat încă, dar apreciem când ne sunt recunoscute meritele pentru evoluția de până acum. Agenția de protecție a mediului înconjurător din SUA a desemnat în mod repetat SC Johnson în Lista națională a primelor 100 de companii cu cei mai mulți utilizatori de energie verde.

De asemenea, am fost incluși în Lista primelor 30 de companii cu generare de energie la fața locului a EPA — care conține companiile cu contribuții de excepție la Green Power Partnership. Recent, am fost onorați de primirea premiului 2016 Excellence in Green Power Use din partea EPA.

 

Energie regenerabilăEnergia eoliană alimentează cea mai mare unitate de producție a SC Johnson

Mediul înconjurătorReperele SC Johnson în leadership-ul responsabil față de mediu

Energie regenerabilăInițiativele privind energia regenerabilă ale SC Johnson din întreaga lume

Arhitectură„Bumerangul” Europlant al SC Johnson: Arhitectura inspirațională revine

CompaniaFișă informativă: Unitatea de producție Waxdale a SC Johnson

În continuare

În continuare

În continuare