Parteneri în cadrul mai multor inițiative de conservare, SC Johnson și Conservation International lucrează pentru a stopa despăduririle din regiunea Amazonului

Parteneriat în domeniul protecției mediului: SC Johnson și Conservation International colaborează pentru a lupta împotriva despăduririlor

De peste 15 ani, SC Johnson și Conservation International sunt parteneri în cadrul mai multor inițiative de sustenabilitate în domeniul mediului înconjurător.
Cel mai recent program al SC Johnson în colaborare cu Conservation International vizează replantarea a aproximativ 3 milioane de copaci în regiunea Amazonului.

Când vine vorba despre sustenabilitate și protejarea planetei, nicio organizație nu poate rezolva totul de una singură. La SC Johnson, suntem mândri de parteneriatul de peste 15 ani cu Conservation International, prin care contribuim la protejarea pădurilor și conservarea resurselor naturale. 

În ultimii ani, am finalizat împreună cel mai mare program din toate timpurile de conservare a junglei amazoniene, hectar-contra-hectar. Fondurile campaniei vor fi utilizate pentru a proteja pădurile tropicale și pentru a replanta aproximativ 3 milioane de copaci în regiunea Amazonului.

Fisk Johnson, unul din membrii fondatori ai Echipei Pământ a organizației Conservation International

Din 2001, SC Johnson a activat în Consiliul de administrație al centrului Conservation International pentru leadership ecologic în afaceri. În 2009, am devenit unul dintre membrii fondatori ai Echipei Pământ a Conservation International – un efort la nivel mondial pentru protejarea planetei, care reunește companii, organizații non-profit și alți participanți în încercarea de a soluționa problemele legate de mediul înconjurător cu care ne confruntăm.

A fost o extensie logică a propriilor angajamente ale SC Johnson. În acel moment, ne depășiserăm deja obiectivele din 2011 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din fabrici cu 27% față de nivelul din 2000. În prezent, am reușit o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră și, de asemenea, am redus deșeurile provenite de la unitățile noastre de producție cu 79%.

SC Johnson a colaborat, de asemenea, cu Conservation International prin programul său REDD+ în zona Amazonului peruvian pentru a implica comunitățile locale în conservarea și protejarea pădurilor și pentru a-și securiza mijloacele de trai compensând, în același timp, emisiile de carbon.

Colaborând cu parteneri care înțeleg nevoia unei abordări științifice riguroase, a creșterii bunăstării umane și a intensificării sprijinului pentru protecția mediului înconjurător, putem face pași înainte în ceea ce privește protejarea resurselor planetei pentru generațiile viitoare.
Fisk Johnson, președinte și director general executiv al SC Johnson

Am încheiat un parteneriat cu Conservation International pentru a sprijini filmul de realitate virtuală Under the Canopy (Sub coronament). Ca parte a acelui program, am invitat oamenii din întreaga lume să sprijine protejarea a 10.000 de hectare din pădurea tropicală a Amazonului prin intermediul unei campanii hectar pentru hectar. Programul a adus donații pe site-ul Conservation International din toate cele 50 de state din S.U.A. și din 31 de țări.

Fondurile strânse sunt utilizate pentru a demara cel mai mare proiect mondial de reîmpădurire tropicală din regiunea Amazonului brazilian. În cadrul acestui proiect de milioane de dolari, cu o durată de șase ani, care este rezultatul unui parteneriat între Conservation International, Ministerul Mediului din Brazilia, Fondul Global pentru Mediu (GEF), Banca Mondială și Rock in Rio, vor fi replantați 73 de milioane de copaci în regiunea braziliană a Amazonului până în 2023. 

Efortul va ajuta, de asemenea, Brazilia, să se apropie de ținta din Acordul de la Paris de a reîmpăduri 12 milioane de hectare până în 2030.

SC Johnson a primit cel mai prestigios premiu al Conservation International: medalia Global Conservation Hero. Distincția este acordată persoanelor și organizațiilor ale căror acțiuni și angajament privind mediul înconjurător au avut un impact pozitiv pentru planetă și pentru populația acesteia.

Alături de Fisk Johnson, președintele și directorul nostru general executiv, au mai fost premiați actorul Harrison Ford și Luis Justo, director general executiv al Rock in Rio.

Fisk Johnson, Harrison Ford și Luis Justo primind medalia Global Conservation Hero oferită de organizația Conservation International
Conservation International i-a premiat pe Fisk Johnson, președinte și director general executiv al SC Johnson, pe actorul Harrison Ford și pe Luis Justo, director general executiv al Rock in Rio pentru implicarea lor în conservarea mediului înconjurător.

“Pădurile tropicale reprezintă unul dintre cele mai importante ecosisteme ale planetei, fiind necesare oamenilor de pretutindeni pentru a prospera,” a declarat Fisk vorbind despre premiu. “Suntem onorați să fim apreciați astfel de către Conservation International pentru contribuțiile noastre la sănătatea și bunăstarea regiunii amazoniene. Protejarea pădurilor este vitală pentru protejarea viitorului și sper ca sprijinul nostru să-i încurajeze și pe alții să se implice.” 

Angajamentul îndrăzneț al “SC Johnson de a contribui la protejarea pădurii tropicale din Amazon – în special acțiunea recentă de la începutul acestui an de salvare a 4.046 de hectare din regiunea amazoniană în parteneriat cu Conservation International – demonstrează o conducere exemplară și o implicare profundă pentru asigurarea sănătății și prosperității regiunii amazoniene, a comunităților locale și restului lumii,” a declarat M. Sanjayan, director general executiv al Conservation International.

Este un angajament pe care intenționăm să-l continuăm.

Mediul înconjurătorReperele SC Johnson în leadership-ul responsabil față de mediu

Mediul înconjurătorConservarea pădurilor: SC Johnson continuă eforturile de oprire a despăduririlor

FilantropieFilantropia SC Johnson și SCJ Giving Inc.

Mediul înconjurătorActivism corporativ: Forumul bunurilor de consum, Carta pentru curățenie durabilă

Scopul nostruGranturi SC Johnson: Cum să aplicați pentru o donație din partea companiei în Canada

FilantropieDonațiile SC Johnson ajută la îmbunătățirea comunităților

În continuare

În continuare

În continuare