Energia regenerabilă eoliană alimentează SC Johnson

Energia eoliană alimentează cea mai mare unitate de producție a SC Johnson (și alte unități!)

Cel mai mare sediu de producție global al SC Johnson are dimensiunea echivalentă a 36 de terenuri de fotbal american. Și funcționează cu energie regenerabilă.
Cum reduceți în fiecare an aproape 6.000 de tone metrice de gaze cu efect de seră? Construindu-vă propriile structuri eoliene, desigur.
Priviți în sus. Nu, muuult mai sus. Cu o înălțime de 126,5 metri, turbinele eoliene de la Waxdale, cea mai mare unitate de producție a SC Johnson, fac să pară mici majoritatea structurilor din apropiere. A trebuit chiar să obținem aprobarea Administrației Federale a Aviației din S.U.A. pentru a le construi. Amintiți-vă, ele nu se află într-un parc eolian îndepărtat. Ele se înalță deasupra fabricii și comunității noastre. 

Însă acest angajament extraordinar are un mare beneficiu atunci când vine vorba de conservarea energiei. Structurile noastre eoliene generează anual 8 milioane de kilowați-oră de energie electrică – suficient pentru alimentarea a 770 de locuințe – și reduc cu aproximativ 6.000 de tone metrice emisiile de carbon în comparație cu utilizarea combustibililor fosili. 
Turbinele reprezintă încă un simbol al angajamentului nostru față de generațiile viitoare.
Fisk Johnson, președinte și director general executiv al SC Johnson
Waxdale, situat în Mount Pleasant, Wisconsin, este locul în care sunt produse unele dintre cele mai populare produse ale noastre – de la Glade® la Pronto®, Scrubbing Bubbles® și Windex®. De fapt, este cel mai mare sediu de producție global și are dimensiunea echivalentă a 36 de terenuri de fotbal american de la un capăt la altul. Așadar, nu este o sarcină ușoară să produci din surse regenerabile energia electrică necesară acestui sediu de producție. 

Am început în 2003, când am instalat prima noastră turbină de cogenerare la Waxdale. Utilizând gaz metan din deșeuri provenite de la un depozit de deșeuri din apropiere, turbina a produs 3.200 kilowați de electricitate și 8.618 kilograme/oră de abur. O a doua turbină, anexată în anul 2005, utilizează gaze naturale cu ardere ecologică pentru a produce o altă parte mare din necesarul nostru de energie electrică. 

Însă, pentru a produce la nivel intern și mai multă energie regenerabilă, a trebuit să luăm în considerare și alte resurse. După explorarea energiei eoliene și solare, în anul 2010 am început sa lucrăm cu comunitatea noastră, precum și cu autoritățile de reglementare locale, de stat și federale, pentru a obține aprobarea de a construi cel puțin încă o turbină eoliană de mari dimensiuni în cadrul unității noastre de producție din Waxdale. 
Waxdale este cel mai mare sediu de producție global al SC Johnson. Acoperă o suprafață de aproximativ 200.000 de metri pătrați și produce, cu ajutorul energiei eoliene, mărci precum Windex®, Glade®, OFF!®, Pronto® și Scrubbing Bubbles®.
Marți, 18 decembrie 2012, am pus în funcțiune două turbine eoliene în Waxdale. Fiecare turn are o înălțime de 126,5 metri, cu lame special proiectate pentru a valorifica energia cinetică a vântului și a o transforma în energie electrică. În total, turbinele produc anual aproximativ 8 milioane de kilowați-oră de energie electrică – suficient pentru a alimenta 700 de case. 

Cel mai important, turbinele eoliene de la Waxdale ne-au ajutat să reducem emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu aproape 6.000 de tone metrice anual. Pentru a face o comparație, Agenția pentru Protecția Mediului din S.U.A. afirmă că emisiile de gaze cu efect de seră ale unui vehicul mediu de pasageri se ridică la aproximativ 4,7 tone metrice anual. Așadar, am reușit să eliminăm din procesele noastre de fabricație echivalentul în GES a aproximativ 1.300 de mașini anual, reducându-ne amprenta de carbon.
SUS : Una dintre cele două turbine eoliene care produce 15% din energia electrică pentru operațiunile de la Waxdale. 
PARTEA INFERIOARĂ : Sistemul nostru de cogenerare, care generează 85% din energia electrică pentru Waxdale.
Turbinele eoliene SC Johnson de la unitatea de producție Waxdale
Unitatea din Waxdale este acum capabilă să genereze la nivel intern, în medie, 100% din electricitatea necesară. Și acesta nu este singurul nostru demers în domeniul energiei alternative. De fapt, vântul schimbării sufla de ceva vreme în ceea ce privește sursele regenerabile de energie.
 
În 2017, aveam deja trei unități de producție care funcționau în proporție de 100% cu energie eoliană:
 
  • Bay City, Michigan, unde se produc saci marca Ziploc®; 
  • Mijdrecht, Olanda, care produce mărci incluzând Glade®, Mr Muscle® și Duck®; și 
  • Gorzow, Polonia, care, printre alte mărci, produce Glade®, Pronto® și Raid®. 
 
Unitățile din Bay City și Gorzow achiziționează energie eoliană de la parcurile eoliene din vecinătate. Și cea din Mijdrecht face același lucru, însă aproximativ jumătate din energia sa este produsă cu propria turbină eoliană de 80 de metri înălțime, instalată în 2009. 
 
SC Johnson are, de asemenea, proiecte de tip „energie din deșeuri”, care vizează transformarea deșeurilor alimentare într-o sursă de combustibil în două unități de producție din Indonezia. În Medan, utilizăm deșeuri din coji de nuci de palmier ca sursă de combustibil pentru a încălzi apa pentru producția de spirale anti-țânțari. În Surabaya, utilizăm deșeuri din cojile boabelor de orez. În ambele cazuri, proiectele transferă un produs rezidual înapoi în lanțul valoric, în loc să îl lase pur și simplu să fie irosit.
 
În mod colectiv, toate aceste eforturi ne-au ajutat să realizăm aproape 33% din utilizarea globală a energiei din surse regenerabile și să reducem emisiile de gaze cu efect de seră cu mai mult de 50% față de cele din anul 2000. 
 

Energie regenerabilăEnergia regenerabilă alimentează fabricile SC Johnson, fiind produsă cu ajutorul vântului, soarelui, deșeurilor alimentare și gunoiului

Mediul înconjurătorReperele SC Johnson în leadership-ul responsabil față de mediu

Energie regenerabilăInițiativele privind energia regenerabilă ale SC Johnson din întreaga lume

Arhitectură„Bumerangul” Europlant al SC Johnson: Arhitectura inspirațională revine

CompaniaFișă informativă: Unitatea de producție Waxdale a SC Johnson

În continuare

În continuare

În continuare