Fisk Johnson, actualul președinte și director general executiv al companiei SC Johnson
Președintele și directorul general executiv Fisk Johnson s-a alăturat companiei SC Hohnson în 1987 și a devenit președinte în 2000.
Președintele și directorul general executiv Fisk Johnson s-a alăturat companiei SC Hohnson în 1987 și a devenit președinte în 2000.
H. Fisk Johnson este președinte și director general executiv, precum și președinte al Consiliului de Administrație al SC Johnson & Son, Inc. Fisk s-a alăturat companiei SC Johnson in 1987 și a ocupat diverse funcții de conducere în domeniul managementului și marketingului, atât în SUA cât și în alte țări. Fisk Johnson este liderul din a 5-a generație a familiei Johnson și conduce cu succes această companie veche de 132 de ani.
El activează și în Consiliul Director al Forumului pentru Bunuri de Larg Consum (Consumer Goods Forum). Fisk a fost membru în Comitetului Consultativ al Președintelui pentru Politici Comerciale și Negocieri (ACTPN) între 2002 și 2010, apoi a fost numit din nou în ACTPN în 2011.
De asemenea, Fisk a fost membru în Consiliul de conducere (Board of Trustees) al universității Cornell între 1993 și 2001, iar acum deține titlul de Trustee Emeritus. Între 2002 și 2011, a fost membru în Consiliul director al organizației non-guvernamentale Conservation International. Anterior a fost director al Energizer Holdings Inc. și Johnson Outdoors Inc. De asemenea, a fost membru al Consiliului Internațional de Afaceri pentru Dezvoltare Sustenabilă (World Business Council for Sustainable Development), între 2004 și 2008.
A fost numit al 77-lea Cancelar de Onoare al Florida Southern College și a primit și titlul de doctor Honoris Causa. De asemenea, Fisk a primit titlul de doctor Honoris Causa al universității Wilfrid Laurier, în iunie 2011.
În 2016, Fisk a primit premiul Force for Good al fondatorilor organizației CECP, prin care i s-a recunoscut meritul în ceea ce privește angajamentul față de transparență și dezvoltarea unor strategii de afaceri sustenabile. Sub conducerea lui Fisk, SC Johnson a primit medalia de aur a Centrului Mondial pentru Mediul Înconjurător (World Environment Center) pentru realizări internaționale corporative în dezvoltarea sustenabilă, în 2015.
În 2009 a fost numit fellow Robert S. Hatfield în Educație Economică și a ținut prelegerea anuală Hatfield la universitatea Cornell University. În 2013, a primit premiul Dean L. Joseph Thomas Leadership Award din partea Samuel Curtis Johnson Graduate School of Management de la universitatea Cornell ─ o distincție extrem de prestigioasă, acordată doar celor mai de succes absolvenți.
Fisk are diplomă de licență în chimie și fizică; master în inginerie; master în fizică; master în administrarea afacerilor; doctorat în fizică, toate obținute la Universitatea Cornell.
În afara muncii, Fisk este un tată devotat căruia îi place să-și petreacă foarte mult timp cu fiica sa. Îi place să piloteze avioane, să facă scufundări, să practice sporturi cu racheta și să schieze.